Intr-o dimineata...

E dimineata. Iar. Indraznesc sa deschid ochii in amintirile cu tine si te caut. Stiu ca nu esti, dar nu vreau sa cred. Intind mana peste partea ta de pat. Ah cat imi doresc sa fii acolo, sa ma privesti zambitoare, sa ma atingi asa, cu mana ta de primavara, sa ma trezesc in flori de cer albastru si sa zbor sub sarutul tau pana la nori. Ce pacat... tu nici nu stii cat de moale e perna de pe partea ta de pat! Am avut grija sa fie asa .

Mie frica sa ma trezesc, mie frica sa vad camera goala...

Ma ridic, nu deschid ochii. Esti la geam, imi faci semn sa vin. Zambesc.

Te intreb daca stii cat de moale e perna care te asteapta. E atat de moale perna, atat de moale, imi zambesti, ma intorc spre masa din bucatarie.Uite cana de cafea. Stii? Cana de cafea e la fel, asa cum nu ai baut din ea. Niciodata , uite !! Am lasat-o asa cum a ramas de cand te-am vazut ultima data, spuneai ca e prea tare .

Te apropii si ma iei de mana. Imi soptesti sa stergem praful, ca nu l-am mai sters de mult .Ma pierd in cuvintele tale, te iau in brate si....cad in nimic.Iti soptesc...sa stergem praful, iti soptesc ca eu dorm la perete de obicei. Stiu ca iti place sa dormi la margine. Oare stii cum e perna de pe partea ta de pat ?

Nu cred. Imi afund capul in perna si ma ghemuiesc strangand tare din ochi sa te vad mai bine. Trag patura pe mine, ma invelesc mai bine sa ma apar de pustiul din camera. Imi scapa o lacrima. Ce ciudat, mie nu imi scapa niciodata nimic.

E dimineata. Iar. Inteleg asta acum. Am dormit la margine aseara, ca in fiecare seara de cand ma gandesc ca poate intr-o zi am sa te intalnesc, asa zambitoare cum esti tu.